Dineu cu prosti este un text in panta. Prostul urca in intimitatea unei familii careia ii pericliteaza, temporar, stabilitatea interioara. Prostul creeaza dezordine intr-o carapace in care totul pare perfect.
Prostul este proiectia hohotului de ras de recunoastere si calmare a unor angoase. Razi de ceea ce recunosti ca exista, latent, in tine. Razi si creezi o bula de spatiu si timp in care se rup legaturile cu frecventele mecanice ale cotidianului.
Rasul se amplifica pe masura ce comportamentul acreditat public ca exprimare de prost devine norma de existenta. Prostul de care urmeaza sa se rada in piesa lui Francis Veber este cel care, in final, propune o reflectie asupra prostiei de vitrina. Prostiei la care toti se uita cu nodul de ras in gat. Pana la urma cine e mai prost? Prostul angajat cu contract determinat, caruia urmeaza sa i se insceneze o farsa sau prostul angajator care ajunge sa traiasca farsa? Prostul pescuit, invitat pentru a fi bataia de joc a unei comunitati il face sa se simta prost pe cel care credea ca este deasupra oricarui joc idiot. Imunitatea la prostia se transforma in injectie cu propria prostie. In Dineu cu prosti, paradoxul creat de punerea in contextul de prostie este perfect. Nu e prost cel caruia i se pregateste capcana, ci cel care cade in ea si asista la glume care devin prin atingere personala extrem de grave. Textul este un slalom printre farse.
Prostul este un personaj politic, un personaj care pune societatea in starea de relaxare, de eliberare si de suspensie a tensiunii cotidiene.
Mergeti la Teatrul National sa radeti de niste "prost".
 

Comentarii