Mi-as fi dorit sa fac un clasament al urarilor de Paste, croite dupa modelul: "Fie ca Lumina sa te penetreze cum cerneala penetreaza aceasta bucata de creta..." Insa mi-e teama ca Inbox-ul telefonului meu se va cere la psiholog daca ii mai rascolesc o singura data infernalele secrete.

Dintr-un ocean de "don'ts", aleg azi terapia prin "does". In joia dinaintea Invierii am primit, la despartirea de un invitat al emisiunii de la tv, cea mai simpla urare de Sarbatori: "Iti doresc sa ai timp sa citesti!" O replica banala, care a tinut loc si de "La revedere!", si de "Paste fericit!" Atat de banala incat a fost singura pe care am implinit-o.

Am avut doar trei zile libere. Si pentru ca stiu ca tolaneala e un pacat capital, am ales sa lenevesc activ. Mi-am improspatat stocul de reviste british, am comandat editiile de weekend ale Financial Times si The Guardian si am sters de praf turnul de carti de pe noptiera. Si mi-am dat raspunsul la intrebarea "Ce fac eu cand nu fac nimic?"

In topul desfatarilor mele se afla rubrica saptamanala "On the slow lane", pe care poetul si jurnalistul Harry Eyres o tine in Financial Times. Iata voluptatea suprema! Sa citesti intr-un cotidian business despre utilizarea creativa a timpului liber. In ultimul FT Weekend, Eyres scrie despre initiativa metroului londonez de a inscriptiona versuri in vagoane. Un alt "must" din presa londoneza de sambata este comentariul extra-auto al inteleptului de la Top Gear, Jeremy Clarkson, gazduit de The Sun. Iar "cireasa" o reprezinta rubrica "Writer's Room" din The Guardian, un demers care tine de genul "paparazzi cult". O urmaresc saptamanal, intrand cu o placere aproape voyeuristica in spatiul intim in care creeaza scriitorii britanici.

Trecand la presa masculina exquisit, cele trei zile de pauza pascala mi-au oferit linistea pentru a rasfoi sectiunea preferata din G.Q.-ul britanic - apropo, mult mai plin de esenta decat editia americana. "The Talk" reuneste comentatori iscusiti in diverse domenii, de la politica si arte pana la sex si industria luxului. Citind cateva articole ale lui Nick Foulkes despre "high-end" incepi sa pricepi ce poate spune o geanta Berluti despre o femeie, dincolo de status, mandrie si ostentatie.

Cura de dezintoxicare de cotidian trebuie terminata cu un numar din "The Field", cea mai veche revista despre viata la tara din Marea Britanie. Charles Dickens a fost printre primii cititori ai publicatiei pentru care centenarul Irish Setter Association e mai important decat alegerile pentru Primaria Londrei.

O anunt pe cea care mi-a urat in Joia Mare sa-mi gasesc timp pentru citit ca i-am respectat canonul. In a doua zi de Paste am terminat si ultimul capitol din "Misterul Regelui", eseul despre scriitura al lui Stephen King. E adevarat, am inchis cartea lui King cu un gust amar. Sunt un scriitor prost. Citesc inca mai bine decat scriu.

Cat despre urarea care mi-a fost facuta, promit sa o dau mai departe pana o vom transforma in viral. O sa ma agat de un cliseu. Invierea inseamna Lumina. Iar cititul cred ca e o iluminare mai mare decat indoparea.

Comentarii