O petrecere brici. Bunici, parinti, copii, nepoti. O familie la pachet care sclipeste, canta si rade c-un nod in gat. Nod care devine usor pumn.

Pojghita de normalitate crapa ca o felie de gheata topita in constiinte aparent netede. Refugiul in tacere este, pentru o vreme, cel mai sigur somnifer. Trezirea are insa ceva din brutalitatea unui pumn in plex.

Aniversarea (Teatrul Nottara, regia Vlad Massaci) e spectacolul coliziunii frontale cu trecutul. Cei doi scenaristi danezi - Thomas Vinterberg si Mogens Rukov - sapa in tencuiala unor relatii grunjoase.

Implinirea unei varste extrem de importante - 60 de ani - reprezinta momentul in care o familie se reuneste sa sarbatoreasca. Numai ca petrecerea schioapata ca o glezna luxata care aluneca in groapa amintilor. Memoria tasneste violent si confruntarea cu trecutul e lama de cutit.

Fiul isi acuza tatal ca i-a violat, pe el si pe sora lui, in copilarie si deconspira tacerea mamei. Pactul cu ipocrizia e brusc fracturat. Scrisoarea surorii care s-a sinucis confirma acuzatiile fratelui ei si taie in carnea vie a ororilor ascunse sub fata de masa impecabil de curata. Vlad Massaci exploreaza un tip de tensiune (expediata uneori in jocul actoricesc sau inlocuita cu tipete) de contrapunct care face ca cele mai cumplite fapte sa vina pe un fond de voiosie si amnezie. E nevoie de o combustie ritmica (foarte bine dozata de Catrinel Dumitrescu atunci cand ii cere fiului, cu o voce sugrumata, sa-si ceara iertare, de Ion Grosu cand povesteste violul ca si cum ar citi, la intamplare, un titlul din ziar si de Alexandru Repan cand isi intreaba sotia, in final, pe un ton de un firesc zguduitor dupa toata incarcatura emotionala acumulata – "Tu vii cu mine?") cu totul speciala. Loviturile trebuie sa cada greu. 

Comentarii