Am un caine batran, il cheama Rex. Demult nu mai seamana a rege, e cam flendurit, ii curg putin ochii si se misca oarecum teleghidat. Multe s-au schimbat in aspectul lui de cand a fost "infiat" pe plaja din 2 mai, acum 9 ani. Ce nu s-a schimbat e felul in care inchide ochii si ofteaza atunci cand il mangai, de parca ar sti ca nu mai e mult si-o sa-si faca ultima calatorie spre 2 mai. Nu stiu daca e fericit sau numai impacat, nu stiu daca o sa se simta mai bine in nisipul cald prin care alerga ca un soarece beat dupa cate-o hamsie aruncata in directia lui cu simpatie. Fiindca era foarte simpatic asa, tomberonez si cu privirea de mascota escroc cersetoare. L-am adoptat fiindca facuse jigodie si nimeni nu-i mai dadea vreo sansa. Doctorul care l-a salvat a murit dupa vreo doi ani. O tumoare pe creier de care nu l-a putut salva nimeni si nimic, nici macar recunostinta lui Rex.

Un sofer de la o tipografie a sugerat odata sa-l duc undeva pe camp si sa-l las "cu Dumnezeu". Soferul nu pare un om rau, dar nu poate intelege mai mult. Nu i-am replicat nimic atunci si-mi pare rau. Ar fi trebuit sa-i spun ca toti imbatranim pana la urma si ca Dumnezeu e peste toti si ca nu i-ar placea ca familia lui sa-l paraseasca in pustie atunci cand nu va mai fi de folos la nimic. Poate-ar fi inteles, poate nu, dar ma gandesc c-am ratat ocazia de a-i spune un adevar care sa-l faca mai bun nu numai fata de "lumea celor care nu cuvanta" ci fata de tot ce-l inconjoara.

Cred ca majoritatea oamenilor provoaca raul din ignoranta, fiindca nu inteleg adevaratele dimensiuni ale realitatii, nu pentru ca le place raul in sine. Si de multe ori e atat de usor sa faci un om sa vada ca un vas cu apa pus la coltul blocului in vreme de canicula e mai frumos decat multe ganduri marete in care ne simtim buni si drepti.

Cainele meu, batran, flendurit si teleghidat, tomberonez de 2 mai detasat in viata prezenta prin Bucuresti, m-a invatat ca azilurile si plajele sunt temporare, ca toti oftam la fel cand ne simtim obositi de viata si ca soarele ne incalzeste pe toti la fel. Tot de la el am invatat sa privesc altfel batranii care-si asteapta trecerea pe bancile Cismigiului si sa pot spune ca nu trebuie sa-i lasam doar cu Dumnezeu, fiindca au nevoie si de noi.

Da, toti au nevoie de noi: oameni si animale... suflete.

Comentarii