Unele mai cu intarziere, altele exact la timp, au venit peste mine o gramada de albume noi. Pe unele le-am ascultat, altele sunt inca in asteptare, pentru ca zau, e prea toamna ca sa ma las doborata de exemplu, de noul The Cure. Grimus si Celelalte Cuvinte las pe saptamanile urmatoare, si-au ramas asa:

Kaiser Chiefs - Off WithTheir Heads - trupa asta nu m-a impresionat prea tare niciodata, dar nici n-o resping. Sound-ul lor cumva post hippie, balansat, relaxat, cu o voita blazare, ma lasa rece. Le apreciez in schimb mesajul, foarte potrivit atat pustilor care nu se duc la scoala si mor de plictiseala, ("Wht did you learn to school/I didn't go/ Why didn't you go to school/ I don't know) cat si adultilor care au uitat cand au terminat scoala si s-au apucat de lucruri mult mai plictisitoare, cum ar fi traitul cu picioarele pe pamant. M-au cucerit imaginea si sentimentul de "Like a tomato in the rain, I've got that feeling again", lucru care nu stiu sigur daca e de bine sau de rau. Forte: "Remember You're A Girl", "Can't Say What I Mean", "You Want History".

Europe - Almost Unplugged - n-as fi crezut sa-mi povoace o asa dezamagire. Un disc inregistrat parca la o intalnire Joey Tempest cu fanele, (de la filmarile cu Beatles n-am mai auzit atatea tipete isterice) cantat neglijent si care nu aduce absolut nimic nou. Piese imense ca "Wish You Were Here" si " Since I've Been Loving You" sunt abordate aproape rusinos de superficial.

AC/DC - Black Ice - revenirea trupei britanice se bazeaza pe un produs care trimite fanii direct la amintirea incendara a acelui Back In Black din 1980. E reconfortant sa descoperi ca, intr-o mare de trupe lesinate, apreciate de ascultatori care nu stiu clar ce sex detin, mai poate exista si rezista fara dificultati sound-ul ala curat, cinstit, barbatesc, de rock. Un disc cu multe piese, unele grozave ("Anything Goes", "Rock'n'Roll Train", "Skies On Fire") altele nu, dar care pastreaza intact sentimentul ca rock-ul se face din placere, nu din obligatie.

Queen - The Cosmos Rocks - am intarziat sa ascult albumul, pentru ca n-am vrut sa mai am de-a face cu aceeasi senzatie ciudata de greata pe care am simtit-o cand l-am vazut pentru prima oara pe Paul Rodgers in maieul lui Freddie Mercury. M-am gandit atunci ca nu pentru asta a plans un liceu intreg in dimineata aceea de noiembrie '91 si am respins din principiu alaturarea. Ascultand acest album m-am bucurat ca trupa a incercat sa-si creeze o alta identitate, chiar daca una putin cam prea "hai in tabara sa cantam la chitara" pentru asa niste monstri sacri. Forte: "Say It's Not True" si "Celebrity".

Comentarii