Pe Anamaria Marinca foarte putini o cunosc din rolurile pe care le-a facut in teatru. Si asta numai pentru ca nu a fost distribuita asa cum ar fi meritat. Daca rostesti in strainatate numele filmul 4, 3, 2, Anamaria Marinca e asociata instantaneu cu povestea lui.

Unul dintre cele mai importante spectacole din Londra din vara anului 2009 a avut-o protagonista pe Marinca.

Intre 21 iulie si 8 august, la Young Vic Theatre, teatru focusat pe texte contemporane, a fost programat 4.48 Psychosis de Sarah Kane, in regia lui Christian Benedetti (a lucrat in România la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt si in penitenciarele de minori si a montat la Teatrul Studio Alfortville din Paris textele Gianinei Carbunariu). In 4.48 Psychosis, Marinca e tacerea care explodeaza intr-un scrisnet violent.

Textul autoarei britanice, care a avut cronici devastatoare cind i-a fost montata prima piesa, Blasted, e reconstruit contrastant de Anamaria Marinca. Actrita dozeaza perfect ritmul interior al tacerilor-elastic, mai apasatoare decit orice cuvint, dramaturgia pauzelor incarcate si fluxul compozitiilor medicamentoase, ropotite ca si cum i-ar zvicni, din minut in minut, in creier. Pentru fiecare calup dramaturgic si schimbare de registru - cifre, declaratii de iubire, proteste incendiare – actrita gaseste inflexiunea si tipul de rostire care te fac sa simti textul pe propria piele. Raceala emotiei-lama de cutit, tipatul care urca din talpi, spalarea carnii de pulsiuni psihotice si zvicniri dureroase iti lasa o dubla senzatie: de vid si de plin, de fragilitate si de forta.

Revolta si dragostea au aceeasi radacina: o minte care e carne vie si din care tisneste furia si nevoia de a iubi si de a fi iubit. 

Comentarii