Probabil ca stiti povestea batranului camatar Scrooge si a transformarii lui: zgarcit si neincrezator, el refuza sa se lase patruns de spiritul Craciunului, dar vizita in Noaptea Sfanta a trei spirite (Craciunul din trecut, din prezent si din viitor) il va face sa devina mai bun, mai atent cu cei din jur. Clasica "O poveste de Craciun" este una dintre cele mai ecranizate povesti, scrisa acum peste 150 de ani de unul dintre cei mai ecranizati autori. Relatia dintre cartile lui Charles Dickens si film e un subiect aparte si foarte suculent - despre cat de cinematografice sunt povestile lui si cat de mult au servit ecranului. Cumva acelasi traseu poate fi acum parcurs si invers pentru ca adaptarea fidela a lui Robert Zemeckis in motion capture, tehnica de animatie 3D pe care o tot exploreaza de ani buni (jocul real al actorului captat de senzori si convertit în animatie digitala), serveste publicul (cu entertainment curat), dar il serveste mai ales pe Dickens. Dincolo de faptul ca Disney functioneaza ca un beauty salon al animatiei (totul este cosmetizat, splendid, feeric), iar Zemeckis trebuie sa respecte regulile entertainmentului de azi (drept pentru care inventeaza o cursa nebuneasca undeva spre final si il transforma pe Scrooge intr-un omulet mic-mic), personajele de aici sunt umane - pentru ca regizorul respecta litera si spiritul autorului. Si exista ceva fericit în alaturarea Disney-Dickens intr-o poveste care se spune ca a fost prima reprezentare moderna a Craciunului: ideea ca, pe undeva, fantezia inca mai poate lupta cu materialismul in continua expansiune.