Si pe Facebook Twitter

Please wait
Sign Up  ·  Login
Home Page  ·  Versiunea in limba Romana  ·  RSS Feeds  ·  Blog  ·  Contests  ·  Interactive Map  ·  News and Events

Odessa in flacari

 

La cea de-a zecea editie a Festivalului International de Film Transilvania, unul dintre cele mai spectaculoase si impunatoare spatii din Transilvania, Castelul Banffy de la Bontida, aflat la aproximativ 35 km de Cluj-Napoca, va fi gazda unei proiectii-eveniment cu totul speciale. Odessa in flacari (r. Carmine Gallone, 1942), unul dintre titlurile de referinta ale cinematografiei europene din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, recent redescoperit in arhivele de la Roma, va fi prezentat publicului pe data de 7 iunie 2011.
Atat subiectul filmului, cat si povestea copiei, considerata pana nu de mult pierduta, au atras atentia cinefililor din intreaga lume. Rasplatita cu Marele Premiu la Festivalul de la Venetia – editia 1942, Odessa in flacari este o co-productie romano-italiana care prezinta o pagina dureroasa din istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial: drama refugiatilor din Basarabia si ororile comise asupra lor in timpul ocupatiei sovietice, de dupa ultimatumul din 28 iunie 1940, cand URSS a somat Romania sa ii cedeze teritoriul dintre Prut si Nistru. Celebra soprana Maria Cebotari, unul dintre marile staruri autohtone ale perioadei interbelice, joaca rolul unei cantarete de opera din Basarabia, aflate cu fiul ei in Chisinau in momentul invaziei sovietice. Baiatul este dus in Odessa, unde urmeaza a fi crescut dupa principiile bolsevice. Pentru a-si salva fiul, mama accepta sa interpreteze cantece rusesti in baruri, teatre, cafenele.
Produs la initiativa lui Ion Cantacuzino, una dintre cele mai importante figuri ale istoriei filmului romanesc din prima jumatate a secolului XX, superproductia Odessa in Flacari a fost turnata dupa scenariul lui Nicolae Kiritescu. Filmul urmeaza traditia primului lungmetraj autohton, Independenta Romaniei (r. Grigore Brezeanu, 1912), care omagiaza victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877. Premiera filmului regizat de Carmine Gallone a avut loc simultan, la Roma si la Bucuresti, avand un succes de casa impresionant si cronici elogioase atat in Romania si Italia, cat si in Germania. Filmul a fost interzis in 1944, dupa intrarea Romaniei in sfera de influenta a Uniunii Sovietice, iar actorii au fost dusi in arest. Timp de mai bine de 50 de ani, pelicula a fost considerata distrusa, la fel ca multe alte filme produse in acea perioada in Germania, Italia, Europa Centrala si de Est.
In 2005, filmul a fost descoperit intamplator in arhiva studiourilor Cinecitta din Roma, si in perioada urmatoare copia de 35 mm a fost restaurata.
Proiectia speciala a filmului, ce va avea loc la Castelul Banffy, marcheaza si continuarea unei colaborari de succes dintre TIFF si Transylvannia Trust, inceputa in 2010. La editia a noua a festivalului, castelul de la Bontida a gazduit un spectacol memorabil oferit de celebrul chitarist Gary Lucas, care a acompaniat live filmul Dracula (r. George Melford, 1931).
Cea de-a zecea editie a Festivalului International de Film Transilvania va avea loc in perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca si intre 15 si 19 iunie, la Sibiu.

 

Foto: Nicu Cherciu

Promo

Comments

No comments

News and Events

Francezi nebuni si noi trupe din Romania si Ungaria la Peninsula

Stilurile cele mai variate sunt din nou bine reprezentate la cel mai mare festival din Romania – Peninsula – care va primi in august vizita unor francezi nebuni de drum and bass, precum si a unor formatii consacrate si asteptate ...
· Read More

...
· Read More

...
· Read More

...
· Read More

"Monoloagele vaginului" se joaca pe scena din La Garage Club

La Garage club & lounge, seria spectacolelor ”Monoloagele vaginului” continua cu inca doua reprezentatii. Miercuri, 30 mai, publicul se poate intalni cu echipa Diana Giubernea – Mona Gavrilas. Reluarea spectacolului a ...
· Read More
© Copyright 1998-2012 KOPA Publicatii SRL. All rights reserved.