In teatrul romanesc, dramaturgul este, de cele mai multe ori, invizibil. Teatrele nu-si asociaza decat foarte rar un dramaturg care sa conceapa, in acord cu viziunea lor repertoriala, proiecte. Relatia cu dramaturgul se stabileste, in Romania, prin intermediul regizorului, in timp ce, in strainatate, teatrele comisioneaza dramaturgi care sa se documenteze in anumite comunitati si sa scrie despre ele. Abia dupa ce textul este gata se recurge la un regizor.

Pe de alta parte, sistemul teatral de la noi nu are – decat, iarasi, cu putine exceptii (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul National Radu Stanca din Sibiu, Yorick Stúdió, spatiu teatral independent din Targu-Mures) un dramaturg in sensul german al termenului, asa cum a fost el definit de Lessing si rearticulat de Brecht si Piscator.

Daca fiecare manager de teatru din Romania ar constientiza necesitatea unui dramaturg si daca de la nivelul fundamental al intelegerii rolului sau s-ar trece si la stadiul practicii propriu-zise, cu siguranta ca am vedea spectacole mult mai coerent asamblate.

Despre necesitatea dramaturgului in orice proiect de teatru vom mai vorbi in numerele viitoare.