Si pe Facebook Twitter

Please wait
Sign Up  ·  Login
Home Page  ·  Versiunea in limba Romana  ·  RSS Feeds  ·  Blog  ·  Contests  ·  Interactive Map  ·  News and Events
Home Page  »  Articles  »  Alin Ludu Dumbrava  »  Spy Game

Spy Game

Published by Alin Ludu Dumbrava in the Cut category

Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine un nou film de Ridley Scott, e mereu un prilej de asteptare si bucurie. Cu regularitate a dat aproape un film pe an de la Gladiator incoace, un soi de comeback al sau (2000). E unul din cei mai profesionisti regizori oldschool (pe 30 noiembrie implineste 71 de ani, deci la multi ani!), maestru absolut al vizualului, creator de lumi diferite, spectaculose, vii, rezonante. Body of Lies/ Un ghem de minciuni, noul sau film, bazat pe romanul lui David Ignatius, este un joc de suspans printre aparente si minciuni, in lumea spionajului contemporan si a paranoiei lansate de posibilele atacuri teroriste. Roger Ferris (Leonardo DiCaprio) e un agent operativ CIA pe urmele unui grup terorist gen AlQueda care ataca vestul (filmul incepe cu o explozie la Manchester), de undeva din Iordania. Legatura sa in Langley este Ed Hoffman (Russell Crowe), un individ cinic si manipulator, care reprezinta motto-ul filmului, "Nu avea incredere in nimeni. inseala-i pe toti". Conceptul se aplica la acest univers de intrigi si tradare, la fel cu cel din filmul fratelui lui Ridley, Tony Scott, Spy Game, pe acelasi subiect si cu un pansant pentru relatia dintre cei doi spioni, acolo gen tata-fiu, aici mult mai transanta, dar cu tematica fierbinte pentru ca e ceea ce se intimpla azi, la fel ca in Syrianna. E primul film a lui Scott cu DiCaprio si al patrulea cu Russell Crowe. Acesta s-a ingrasat pentru rol, cum a facut-o si pentru Insider. Iar DiCaprio e din ce in ce mai bun, dupa scoala Scorsese, aici intr-un rol si mai dur si intunecat, complet cu lentile de contact maronii. Dar revelatia este Mark Strong Hani Salaam, seful spionajului din Iordania, un actor englez in ascensiune pe care-l veti vedea in Rocknrolla. Piesa slaba a puzzle-ului este Aisha, sora medicala araba de care se leaga Ferris. Dar si ea e folosita in acelasi body of lies. Pentru edificare, actrita Golshifteh Farahani e prima iraniana care apare intr-un film produs la Hollywood! Al treilea film al lui Scott cu compozitorul Marc Straitenfeld are pe genericul final, If the World, noua piesa Guns n Roses de pe Chinese Democracy (prima piesa GnR intr-un film de la End of Days, 1999). Scott are si un nou director de imagine; Alexander Witt (regizorul si directorul de imagine al echipei secunde la American Gangster), a filmat pe ecran lat imagini coplesitoare, secventele amintesc de Black Hawk Down (filmat de Ridley tot in Maroc, in Rabat si Ouarzazate, pentru Somalia, la fel ca in Kingdom of Heaven/Regatul Cerului pentru Ierusalim sau Spy Game pentru Beirut). Body of Lies are acelasi subtext si mesaj ca Regatul Cerului, Sir Ridley are pozitie critica fata de politica americana, e un suporter al Orientului mijlociu, al pacii dintre occident si orient, al absurdului acestui conflict, care dateaza de la inceputurile istoriei. De aceea personajul lui Farris este un occidental dezradacinat, silit sa invete manierele dusmanului, dar care intre timp ii devin mai familiare decit cele ale lumii pe care o apara si o reprezinta. Hoffman zice, "Ain't nobody likes the Middle East, buddy. There's nothing here to like." Din pacate, acest tip de gindire face parte din ghemul de minciuni global.

4 stele din 5!

Promo

Comments

No comments

Other articles by Alin Ludu Dumbrava

Cui i-e frica de... comedie ?

Comedia e un gen ingrat, marginalizat de Academii de Oscar si Palme D'Or. La Cluj a aparut un festival de profil, printre putinele de gen din lume. Se numeste Comedy Cluj, festival international de film de comedie. Dificil ? Da. Comic ? Ca ...
· Read More

Ochi pentru ochi

Fest'Asia, editia a patra, un festival mai mult underground dar care, in 2004, l-a adus la Bucuresti pe Park Chan-Wook, acum cel mai celebru regizor corean (Oldboy, Thirst). E singurul festival de acest gen din Europa centrala si de est. Le ...
· Read More

TIFF 8, superlative

TIFF nr. 8 s-a terminat pe soare, dupa potopul clujean de sapte zile. Au avut mai multi sponsori, asa ca si mai multe premii (Zilele filmului romanesc, Let's Go Digital!, cel de scenariu de la HBO), si astfel, ceremonia de la teatrul Nation ...
· Read More

TIFF nr. 8: Amintirile sunt de aur, ploaia nu!

Editia Opt din 8 1/2 poate, pentru ca timpul este fellinian, parca e o masina de ploaie in spatele orasului si da-i la manivela! Sau fincherian pentru ca deja traim in Se7en! Dar de asta salile sunt arhipline! Mai putin open air-ul! Evenim ...
· Read More

Cannes 62: Premiile

Prezentat in sectiunea Un Certain Regard, Politist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu, primit foarte bine de critici, a luat premiul juriului si premiul FIPRESCI. La al doilea film, Porumboiu a devenit un rasfatat al festivalului, dupa Cam ...
· Read More
© Copyright 1998-2012 KOPA Publicatii SRL. All rights reserved.