Aceste afirmatii ii apartin dramaturgului Aurel Baranga si au fost publicate, in 1974, in volumul Teze si paranteze.

Un repertoriu ar trebui sa fie o fisa de identificare. O personalizare a unui teatru. Marea problema a teatrelor dinRomania – cu putine exceptii – este ca au repertorii care nu le confera o identitate clara. Repertorii care pot fi mutate de la un teatru la altul fara sa lase vreun gol de marcare a teatrului respectiv.

Spectacolul vazut ca miting, ca act de mobilizare a unui public care vine la teatru ca sa-si puna probleme, ca mod de reflectie asupra unor polemici si problematici acute, cere o viziune de repertoriu pe termen lung. Si cum in teatrele din Romania se gandeste scurt, cum ni se pare o ciudatenie sa avem repertorii concepute pe doi-trei ani, asa cum se intampla in toata lumea, politicile culturale alte teatrelor sunt – repet, exceptiile devin, din pacate, inoperante! – "oricum si in nici un fel". Probabil ca e cea mai buna forma de a ne solidariza cu statul pe loc. Ne prefacem ca facem si plecam acasa fericiti c-am aplaudat in turma.