A alege sa scrii despre realitatea imediata inseamna a opta pentru un proiect social, a investi in formule de reprezentare insuficient abordate. Peste tot in lume investitia in textele contemporane nu inseamna doar valorizarea respectivelor texte, ci dezvoltarea unei perspective asupra lumii in care traim. Tocmai din acest motiv aportul pieselor contemporane este atat de mult sustinut in teatre care au o traditie importanta. Ce lipseste in management-ul celor mai multe institutii de spectacol din Romania este o viziune contemporana, stringenta, sincrona cu mecanismele de gandire actuale. O viziune care, cu alte cuvinte, sa ne reprezinte.
Aceasta problema a reprezentarii ar trebui sa devina din ce in ce mai acuta.
A reprezenta o comunitate inseamna a o problematiza, a merge dincolo de ceea ce stim despre ea pentru a o putea descifra in detaliu. Spectacolul Rosia Montana pe linie fizica si pe linie politica, regizat la Teatrul Maghiar din Cluj de catre o parte din regizorii dramAcum - Radu Apostol, Gianina Carbunariu, Andreea Valean - pe texte de Peca Stefan este o mostra de teatru explodat la nivelul coerentei stilistice. Fiecare „capitol” din spectacol are propria lui identitate stilistica intr-un tot unitar ca miza: istoria cu multiple ambiguitati a unei comunitati vulnerabilizate.
Cum reusim sa exploram un subiect minat, ultradezbatut, care a umplut toate ecranele? Care e cheia lui de lectura? In cazul spectacolului, cheia este data de relatiile intime care au o trambulina politica. De raporturi fragile dintre oameni care trebuie sa-si ia mortii cu ei pentru ca locul in care au trait o viata nu-i va mai reprezenta. Rosia Montana... descinde in actiunea de a reprezenta o lume pe sfarsite, o lume la limita dintre povesti pe care si le inventeaza si realitati traite.

Comments