Malaele e o institutie de ras, netencuita cu blazare, neprafuita de mistoul autosuficient. Horatiu Malaele experimenteaza underground-ul rasului, subsolurile lui cu multiple filtre, si gaseste mereu resurse de a-i adauga un strat nou, un detaliu situational care intregeste lumea in care si de care se rade. Rasul nu e niciodata conjunctural, e dinamic-dramatic, unitar si rotund. Malaele il comsuma in etape si ii decojeste hohotele ca sa ne lase sa patrundem in miezul lui. Intai e rasul din plin. Apoi e rasul cu o patina cinica. Apoi e rasul care vatuieste o nesfarsita tristete. InUnchiul Vanea (Teatrul Bulandra, regia Yuriy Kordonskiy), prin nasul de clovn respira neputinta unui om pontos si copilaros care se impiedica in ratare, intr-o existenta inchisa in provincialismul ei, pe care doar munca, acea munca obsesiv-alienanta, il poate tasa. Amestecul de giumbuslucuri si melancolie, de ironie si inocenta e dozat de Horatiu Malaele cu o abilitate de grafician care gaseste intotdeauna masura justa a liniilor de contrapunct din rol.

Malaele e de fiecare data acel Malaele recognoscibil prin felul in care isi personalizeaza rolurile si de fiecare data alt Malaele, surpinzator prin accente infinitezimale, prin inflexiuni si taceri care prelungesc o tensiune, o asteptare, o rafala de ras. Un salt in el si din el ni-l reveleaza, de fiecare data, cu un ascendent in plus.

In Mascariciul stoarce comicul pana cand ajunge la vulnerabilitatea emotionanta a eroilor tari. Vulnerabilitate care creeaza instant adeziune la umanitatea acestor personaje lichide - Lear, Lopahin etc.