Purificare (text Petr Zelenka, regia Alexandru Mazgareanu, Teatrul National Bucuresti, premiera – 15 octombrie) este spectacolul raului solidar cu o societate care-si scrijeleste pana la sange valorile morale, cicatrizandu-si rapid ranile. Este spectacolul unei constiinte tasate sub presiunea compromisului colectiv.
Valoarea montarii sta in cateva intrebari fundamentale pe care le ridica. Ce este mai atroce: un „viol in familie” sau o „violare in grup” a normelor etice, care transforma un autor de succes intr-o poveste a raului multiplicat?
Cei care abuzeaza de tacere prin acordul tacit nu sunt oare mai vinovati decat cei care comit o fapta cumplita? Cine poate acuza pe cine si cu ce drept?
In rolul autorului, Adrian Titieni mizeaza excelent pe umanitatea personajului „rau”, pe indeciziile, dubiile si atitudinea dezarmata a celui care-si da seama, in final, ca lumea il vrea patat ca sa-si poata ascunde mai usor propriile pete. Pactul cu imoralitatea este pactul cu societatea.
Purificare muta centrul de greutate de pe vina individuala pe vina colectiva si creeaza un cerc al dependentilor de societatea spectacolului cinic in formele lui cele mai degradante.
Compromisul face parte din regulile unui joc murdar cu puterea ascensiunii. Emisiunea la care autorul se duce ca sa-si marturiseasca fapta - l-a violat pe fiul celor mai buni prieteni – nu va mai fi niciodata difuzata. Industria show-lui este o suma de jonglerii in care castiga cei care se muleaza cel mai bine pe regulile „pietei de excitare a maselor”. Sloganul „da ce ti se cere” devine emblematic atat pentru spatiul privat, cat si pentru sfera publica. Orice abatere de la asteptarile colective te condamna la anonimat.
Existi atat timp cat esti confesiune publica. Altfel, raul este doar al tau. Poti sa-l duci?
 

Comments