Realitatea tatoneaza si detoneaza fictiunea. Povestile stocheaza si storc realitati cotidiene. Omul perna de Martin McDonagh, unul dintre cei mai montati dramaturgi contemporani la ora actuala, este textul frictiunilor realitate-fictiune. Un scriitor e anchetat pentru povestile pe care le scrie. Anchetatorii il banuiesc ca e implicat in disparitia unor copii ale caror cazuri sunt similare celor descrise de el.

La Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L.Caragiale", studentii anului III - Bogdan Costea, Catalin Cosarca, Stefan Ion –, coordonati de prof. univ.dr. Adrian Titieni construiesc un spectacol-bisturiu al absurdului unui sistem picurat in spatiul scriiturii ca o clepsidra a raului. Al coliziunii dintre cele mai crunte fapte si cea mai cruda fictiune. Ce este mai torturanta: realitatea agresiunilor care ajung, pana la urma, sa se banalizeze si sa devina comportament cotidian sau fictiunea care scrijeleste acest comportament?

In Omul perna, pentru povesti se minte si se ucide. Ca sa-si salveze fictiunea, scriitorul (inocenta lui Bogdan Costea se transforma subtil in lupta incordata pentru fiecare cuvant, pentru fiecare pagina atunci cind trebuie sa-si apere povestile) declara ca a fost implicat in disparitia copiilor. Protejarea povestii, sfârsit si inceput ale tuturor povestilor lumii, se face cu pretul suferintei extreme.

Cei doi achetatori sunt un amestec de violenta tinuta excelent sub control, perversitate si traume. Calmul si raceala acumulate in trepte – Catalin Cosarca, intr-un rol pe care il rotunjeste inteligent - sunt contrapunctate de impulsivitatea reactiilor lui Stefan Ion.

In Omul perna, exploziile si tacerile intretin tensiunea politicii anchetei.