Noul Tron are mai degraba lookul si consistenta unui concert Daft Punk decat a unui pas important in istoria cinemaului sau a oricarei alte forme de manifestare umana. Daca filmul din 1982 isi asuma posibilitatile CGI rudimentare, dar fascinante, ale vremii si anunta in termeni ultra-geek evolutia tehnologica ulterioara a celei de-a saptea arte, sequel-ul de azi implineste previzibil promisiunile, dar nu arunca manusa mai departe. "Tron: The Legacy" nu inseamna decat o parada Disney, e drept, un 3D bine facut, dar nimic mai mult. Abia daca intelegeai ceva din plotul de atunci, abia daca intelegi putin mai mult din cel de acum. Povestea programatorului Kevin Flynn (Jeff Bridges) care, din cauza unor intrigi din compania in care lucra, a fost prins in interiorul unui software in care programele sunt jucate de actori in carne si oase, obligat sa se bata cu diverse programe in arene pana la epuizare, a fost, la vremea ei, o premiera - era pentru prima oara cand lumea virtuala avea o reprezentare umana. 28 de ani mai tarziu, sequelul zilelor noastre spune povestea orfanului Sam Flynn (Garrett Hedlund) care gaseste calea inspre salvarea tatalui. Avansand in realitatea software-ului, dupa ce e supus unor batalii in arene asemanatoare celor din Roma antica (celebrele ture pe motor pe care le stiti probabil din trailer), la care asista intreaga comunitate, Sam isi intalneste tatal - acelasi Jeff Bridges in acelasi rol de programator, de data asta imbatranit printre circuite, carti si practici Zen. Alaturi de Quorra, un fel de asistenta-protejata despre originea careia se zumzaie ceva, dar nu se intelege, cei doi pornesc marea evadare. De partea celalta, Clu, alter ego-ul digital al lui Kevin (un tip al carui chip spune multe despre prostul gust al realizatorilor care au folosit chiar varianta digitalizata a fetei lui Jeff Bridges), se opune acestora si viseaza sa evadeze alaturi de armatele sale si sa conduca lumea. Exact! In afara faptului ca se joaca de-a Noul si Vechiul Testament si strecoara aluzii biblice sforaitoare (de genul: tata-fiu, creator-creatie, cele doua naturi ale omului etc), dar care pana in final raman doar la statutul de aluzie, scenaristii noului Tron nu vin cu nimic substantial. Lumea din spatele calculatorului nu are, asa cum reiese din ideile lor, nicio filosofie, nicio idee coerenta sau interesanta (vizionara sau nu), pentru lumea din fata ecranului de cinema. Ea nu e decat un potential de lupte spectaculoase, care fara substanta aferenta, devin teribil de obositoare.

Comments