Gafa majora pe care o face textul acestei ordonante este operatia de asimilare a angajatilor din teatru (actori si personal tehnic) cu functionarii publici si angajatii din primarii. Nu e vorba aici de statutul privilegiat pe care ar trebui sa-l aiba o comunitate de angajati in defavoarea celeilalte. In nici un caz. Este vorba de o minima adecvare la contextul de functionare al unui cadru specific. Un teatru nu functioneaza la fel ca o primarie. Si atunci trebuie creat pentru fiecare in parte un statut propriu de organizare, in acord cu legile interne de actiune din spatiul public. Modelul de abordare unica este deficitar, pentru ca reduce la un numitor comun institutii care nu au nimic in comun. Si mai grav este faptul ca se confisca dreptul de reprezentare al fiecarei institutii in parte si se uniformizeaza aberant structuri care nu pot fi gestionate la fel. Este propagata o gandire de abator care nu tine cont de specificitatea fiecarei comunitati de pasari. O gandire de acest tip demonstreaza ca cei care au conceput textul Ordonantei nu au nici cea mai vaga idee despre felul in care functioneaza o institutie de spectacol si isi permit sa recurga la reduceri de personal in absenta unei analize de sistem. Daca ar fi existat o comunicare intre operatorii de reduceri si cei care urmeaza sa fie afectati de aceste reduceri cu siguranta ca nu s-ar fi ajuns la un text de ordonanta cu erori multiple. Lipsa de comunicare se dovedeste inca o data, daca mai era nevoie, emblematica pentru sistemul institutional romanesc.