In Inception, Leonardo DiCaprio joaca rolul unui spargator de vise (Dom Cobb) care, alaturi de o echipa profi, fura sau implanteaza idei in subconstientul oamenilor. Bine, nu opereaza in subconstientul oricui, ci acolo de unde obtin un avantaj (i, ci doar acolo unde - bani sau, in cazul lui Cobb, influenta unui magnat de "a aranja" ca el sa scape de o problema mai veche cu autoritatile (o problema care psihiatric se traduce printr-un fel de vina provenind de la fosta sotie), astfel incat sa se reintoarca in America la copiii sai. N-as putea sa va povestesc despre plot luand in calcul toate regulile prestabilite de scenariu despre cum se intampla toata actiunea de cufundare intr-un vis comun al unuia sau al altuia; in primul rand ca nu mi-as ingadui sa va stric aceasta placere, in al doilea rand, treaba e atat de complicata (dar nu de nedezlegat!) ca mare parte din film nu faci decat sa descoperi premise logice. Iar si iar. Pe scurt, Cobbs are misiunea de a implanta mostenitorului (Robert Fischer, jucat de Cillian Murphy) unui imperiu energetic ideea ca tatal

sau nu a vrut sa fie ca el si, prin urmare, sa distruga compania. Ce urmeaza e incercarea acestei echipe de a patrunde in cel mai adanc strat al subconstientului lui Fisher (adica sa creeze un vis in vis, care e, de fapt, un vis in alt vis) pentru "a umbla" la partea lui afectiva si sa il faca sa ajunga, prin parcurgerea unei situatii, la catharsis (concluzia de mai sus). 
 Ce face regizorul-scenarist (Christopher Nolan) aici e sa schematizeze in aceasta poveste jocul freudian al unui creator de fictiune cu mintea spectatorului (sau legatura ultraexploatata de mari autori dintre film si vis). Felul in care ajunge Nolan sa stapaneasca gradele de manipulare a fictiunii e spectaculos - exista, la un moment dat, patru straturi de suspans simultan si diferite niveluri de identificare pentru fiecare dintre ele. Dar acest element spectaculosprovine din stapanirea calculata a structurilor de rezistenta ale unei povesti (multiplicate), mai putin din increderea in structurile abisale ale imaginatiei privitorului (cum facea Hitchcock). Nolan e, daca nu chiar un inginer de structuri, atunci un arhitect a carui creatie e rationala si pur functionala.      

Comments