Mi-ar place sa stiu ce au discutat ursitoarele la nasterea mea. Cert e ca mi-a fost dat sa calatoresc destul de mult. Dupa fiecare plimbare, pe drumul de intoarcere ma gandesc la ce am vazut in locatia respectiva, daca a fost bine, daca mi-a placut sau nu si asa mai departe. Cred ca toti facem la fel. Nu e o poveste despre mine si nici nu cred ca ar interesa pe cineva… Ideea e ca am aterizat in Slovenia. O tara cat un judet de-al nostru cu o populatie de aproximativ 

doua milioane de cetateni. Am ramas placut surprins de cat de bine s-au mobilizat oamenii in ultimii ani si au facut ca lucrurile sa mearga, desi istoria i-a incercat si pe ei destul de greu. Cred ca intre sloveni si austrieci nu prea sunt diferente. Am ajuns intr-un orasel de maxim 10.000 de oameni, numit Sezana, aflat la vreo 15 kilometri de Italia. In afara faptului ca fac un prosciutto super apreciat la vecini, oamenii mai si alearga. Cum primaria nu percepe taxe, iar restul oficialitatilor incurajeaza sportul, uite asa au aranjat ei un marathon si un semimarathon pentru a deschide sezonul. Au fost de la juniori si copii pana la profesionisti. Daca iti spun ca in total au fost 3900 de concurenti, nu vei crede. Organizarea a fost impecabila, s-au gandit pana si la fresh-ul de portocale pe care sportivii il puteau bea la finele concursului, premii consistente, iar localnicii erau veniti ca la spectacol, doar sa incurajeze. Asta mi-a placut cel mai mult. Acest concurs este al doilea ca marime de la ei. Mai au unul care se desfasoara vara in capitala Ljubljana unde anual vin aproximativ 15000 de participanti. Un amic de-al meu a incercat acelasi tip de eveniment la noi. Pe langa faptul ca i-au fost puse piedici de catre domnii ce semneaza autorizatiile, ca premiile au fost pe masura interesului sponsorilor care au strambat din nas cand a fost vorba sa-l sprijine cu apa de baut, s-au inscris vreo 300 de temerari intr-o tara de 20 milioane. E ceva ce inca nu se leaga sau mi se pare?   

Comments