Inainte de a fi dramaturg (de mare succes international), Visniec este poet. Totul in literatura sa pleaca dintr-o miraculoasa inventivitate lirica. "Treptat, fara sa-mi dau seama, poezia mea s-a transformat in teatru, a fost aspirata de piesele mele, s-a topit in replicile personajelor mele…", spune autorul in scurtul text cu care isi prefateaza antologia de poezie aparuta (in 2004) la Editura Paralela 45: Orasul cu un singur locuitor. Poezia s-a topit in piesele de teatru asa cum se topeste untul pe o felie fierbinte de paine. Pare sa nu mai fie, dar, de fapt, ea da gustul.

Poezia lui Visniec pleaca din avangardism, insa ia de aici doar hohotul, doar o anumita voiosie a discursului, nu cade in exagerare, in absurdul ingrosat la extrem. Trece apoi tiptil prin sensibilitatea saizecistilor, pentru ca in final sa se instaleze confortabil in randul primilor optzecisti, chiar daca va face intotdeauna o figura aparte in cadrul acestei generatii. Cam acestea sunt liniile care compun desenul excelentelor versuri scrise de Visniec. Este uimitor ca rezultatul nu-i deloc dizgratios sau greu de inteles. Dimpotriva, poeziile sunt foarte clare si se citesc cu mare placere.

Tot la Editura Paralela 45 a aparut anul trecut un nou volum cu piese de Visniec: Occident Express/ Despre senzatia de elasticitate cand pasim peste cadavre. Ca si in cazul poeziei, dramaturgia lui Visniec cucereste prin usurinta cu care poate fi citita, in ciuda temelor cat se poate de serioase. O Romanie data peste cap de sindromul comunismului, o Romanie a oamenilor debusolati, aflati intr-un violent conflict, atat cu ei insisi, cat si cu ceilalti, un conflict pentru stabilirea propriei identitati, o Romanie a oamenilor striviti intre Vest si Est, intre Occident si Orient, toate aceste chestiuni il preocupa pregnant pe Visniec. Un autor care ne pune in scena. Haideti sa ne privim.