Manifest pentru lene
Published by Mihai Morar in the To.Day category

Nu traim vremurile potrivite pentru a incita la puturosenie. Dar sunt ferm ca asta e solutia care ne poate salva din abisul depresiei. Avem nevoie sa cumparam timp pentru noi. In ADN-ul nostru e scris sa tratam cu lene superficiala munca, iar placerile sa ni le facem in graba. Viata noastra are nevoie de un switch. Buna randuiala e alta. Se cuvine sa ne savarsim muncile cu mai multa iutenie si sa trandavim in fata voluptatilor. Suntem poporul lui ''graba strica treaba, dar lenea o innobileaza'', stim doar sa impingem spre plus infinit orice deadline, oricat de indepartat ni l-am impune. In schimb, facem parte din secta unde actul placerii e compus doar din orgasm, suntem tribalii pe pamantul carora a fost ucis preludiul.
Avem nevoie de lene. Azi nu mai traim placeri, ci rezumate de placeri. Ne iubim femeile cu repeziciune, iar preludiu a ajuns sa insemne desfacutul cataramei de la curea. Ne crestem copiii in pripa, ajungand sa le masuram trecerea anilor doar prin botezuri, taieri de mot, serbari scolare si bacalaureat. Parintii ne imbatranesc in fuga, nu stim sa le privim intelepciunea ridurilor si a parului carunt, ne dam seama ca au ajuns la apusul vietii doar cand alergam cu ei prin spitale. Ne cultivam prietenii prin SMS-uri de genul ''Ce faci?'', nu prin invitatii de genul ''Cand mai treci pe la mine?'' Bem alcool prost si niciodata pur, mereu indoit cu apa sau energizante proaste, scoatem vinul la PET direct din frigider, si-l turnam din borcan direct pe gat, n-avem timp sa ametim bautura zeilor intr-un pahar semet, sa-l adulmecam si sa-i simtim buchetul pe cerul gurii. Am transformat cartile in bibelouri, le cumparam, dar nu le consumam, le rasfoim, dar nu le mai citim. In bistro-uri putea a barfa mitica in loc sa miroasa a cafea prajita. Iesim la carciuma ca sa mancam mult, nu pentru conversatie, shaormeria a inlocuit restaurantul pentru ca nu obliga nici la vorba, nici la maniere. Mancam ca sa fim satuli, caci am uitat ce ne spuneau bunicii: ''Sa-ti tihneasca masa!'' Cand iesim din universul nostru, ne place sa pozam, nu sa admiram, sa vizitam, in nici un caz sa ne implinim.
Va ordon sa fiti mai puturosi. Ascultati-i pe batranii de la Black. It's a wonderful, wonderful life...no need to run... Promo
Other articles by Mihai Morar
A doua casa
Ma uit la orasul din oras. Cetatenii melci isi cara in spate casele mobile, strecurandu-se printre imobile. Viata urbana nu e tihnita, dar curge incet, de aceea automobilul a devenit al doilea ’’acasa’’ . Asta-i, p ...
· Read More
· Read More
Sa cheltuim frumos!
Esti roman, iti cumperi o masina mai scumpa de 20.000 de euro, e clar, ai furat. Te muti de la Apusului din Militari in Baneasa, la peste 100 de metri patrati, se stie, faci afaceri cu statul. Porti la mana Jaeger Le Coultre si nu Longines, ...
· Read More
· Read More
Invataturile doctorului Parnassus
Am fost la Imaginarium. Ultimul rol al lui Heath Ledger in lumea asta. Un film care anuleaza Timpul intr-o era in care dusmanul cel mai mare al fiecaruia este chiar Timpul. Terry Gilliam, regizorul, scoate Timpul la promotie: ''Ia ori ...
· Read More
· Read More
Old's cool
Nu mai tii minte exact daca stilourile chinezesti aveau pompita actionata de o lamela sau rezerve de unica folosinta. Ai uitat ca pe bancnota de 25 de lei era portretul lui Vladimirescu. Nici picurat cu ceara nu-ti amintesti de sticlele p ...
· Read More
· Read More
Thank you for the musical!
Acum trei zile am plans. Sufletul si-a dat drumul lacrimilor intr-un teatru din Piccadilly, la Mamma Mia. Actorii cantau Super Trouper. Filmul, vazut acum cateva luni, nu imi trezise nicio emotie. Povestea e un sirop, nu are nimic cov ...
· Read More
· Read More



