Nu se digera in teatrul romanesc o felie importanta si extrem de productiva: cercetarea activa. Nu se creeaza contextul necesar pentru o cercetare pe termen lung, care ar putea naste proiecte unice cu implicatii la foarte multe niveluri: cercetare dramaturgica, actoriceasca, regizorala, scenografica etc. Teatrul romanesc este lipsit de mentalitatea, starea si initiativa de laborator, capabile sa dea consistenta unor proiecte pentru care perspectiva cercetarii este esentiala. Laboratorul presupune un cadru de reflectie pe care, din pacate, teatrele nu il pot oferi ca practica recurenta de investigatie. Rezultatele lui nu sint cuantificabile atit de rapid cum se intimpla in cazul repetitiilor la un spectacol. In Romania, laboratorul este considerat un lux si nu o necesitate, tocmai de aceea nu este inclus in strategia teatrelor si nici nu exista spatii destinate exclusiv unor proiecte de cercetare de la care sa nu se pretinda aceleasi rezultate care se pretind de la alte formule de lucru. Creativitatea de laborator implica un timp al cercetarii aplicate, un timp al improvizatiei programatice, un timp al testarii conceptelor si practicilor, toate subsumate unui timp al relaxarii reflexive. Disponibilitatea pentru laborator genereaza o practica de documentare consistenta, de integrare si filtrare a documentarii in demersul conceput, o experimentare continua, multe intrebari, putine ceritudini si capacitatea de a o lua de la capat fara urgenta efectului imediat, fara presiunea lui. 

Comments