Institutiile de spectacol din Romania produc, de cele mai multe ori, spectacole pe banda mai mult sau mai putin rulanta. Principiul care le uneste este diversitatea si aproape niciodata directia. Teatrele din Romania – numeri exceptiile pe degete – nu opteaza pentru o directie asumata consecvent care sa le dea o identitate. In Romania lipsesc proiectele prin care un teatru sa devina recognoscibil ca zona de cercetre. Institutiile programeaza spectacolele produse, dar nu sunt interesate sa-si formeze un public care sa se identifice cu programul lor. Motivatia este destul de simpla: nu prea exista programe care sa se desfasoare pe termen lung si care sa fidelizeze o categorie de public. Institutiile nu genereaza un tip de reflectie care, in timp, sa directioneze perceptia spectatorilor. In tot acest context devine destul de dificil de vorbit despre o institutie de spectacol care sa se axeze pe mai multe coordonate: laboratoare de cercetare, dezbateri, programare de spectacole, proiecte care sa implice teme de maxima urgenta ale societatii contemporane, proiecte gandite pentru o anumita categorie de public, cum ar fi adolescentii.