Dimitrie Gusti a documentat in 1935 trupa Teatrului Nescris din comuna Sant, care are o activitate de peste 100 de ani. Spectacolele acestei forme de teatru oral pornesc de la realitatile stringente ale comunitatii si fictionalizeaza viata cotidiana sub toate aspectele ei, confruntand existenta de zi cu zi cu problematicile societatii contemporane.
Ruralitatea devine astfel un proiect politic, un mod de a gandi comunitatea intr-o sfera de valori si interese in continuaschimbare.
A face teatru intr-o comunitate presupune o interventie sustinuta, de durata si aplicata la nevoile comunitatii respective. Presupune etape de relationare cu un grup de indivizi care se definesc prin anumite particularitati comune, printr-un spatiu de apartenenta la o ideologie comunitara. 
Reprezentarea sociala a comunitatii echivaleaza cu un castig de putere de legitimare. Relevanta acestui castig este imensa pentru grupuri care traiesc „invizibil”, care nu beneficiaza de perceptia adecvata identitatii lor si asupra carora transferam un comportament prefabricat. Sunt grupuri pe care actul artistic comunitar le repozitioneaza pe harta drepturilor sociale, definindu-le forta de actiune in calitatea lor de „grupuri de putere nescrisa”, cu atat mai necesar de imputernicit cu cat au, permanent, un statut negociabil.