In Romania aproape nimeni nu da doi bani pe experimente artistice. Se investesc bani grei in tot felul de proiecte teatrale lipsiste de orice miza, in timp ce zona experimentului si a cercetarii este, cu foarte putine exceptii, total ignorata.

Laboratorul nu reuseste sa-si gaseasca locul in teatrele din Romania desi reflectia pe care o poate produce in timp este extrem de profitabila, deopotriva la nivelul sistemului de lucru si al receptarii. Cum pot aparea elemente de noutate, surpriza, tensiune intr-un domeniu caruia i se refuza constant timpul si spatiul proprii cercetarii? Schimbarile fundamentale, optiunile pentru investigarea unei anumite arii socio-estetice, pentru un tip de text care sa integreze procesul de documentare si implicarea actorilor in constructia dramaturgica, au nevoie de un regim specific de creatie. Experimentul ar trebui sa beneficieze de locul lui in repertoriul teatrelor, in asa fel incit proiectul care ii este destinat sa nu se amestece cu celelalte proiecte teatrale.

Daca toate teatrale ar concepe macar o singura actiune performativa - nu folosesc termenul spectacol tocmai din dorinta de a particulariza demersul respectiv - incadrabila in registrul experimentului si daca i-ar acorda atentia meritata, daca n-ar recurge la improvizarea ei si n-ar considera-o un fel de cenusareasca -, cu siguranta ca am asista la citeva provocari care ne-ar face sa reevaluam formule uzate si sa ne raportam cu totul altfel la propuneri capabile sa ne fenteze asteptarile. si daca tot se fac legi noi pentru institutiile de spectacol, ce-ati zice de una care sa includa o regindire a conceptului repertorial in favoarea experimentului?

Comments