De fiecare data cand ma intorc de la un festival din strainatate ma intreb de ce ei au si noi nu avem. Acest „au” se poate extinde la mai multe paliere si structuri, pana la urme interdependente. De ce ei – in cazul de fata ma refer la spatiul german - acorda atat de multa atentie creatiei contemporane si noi o ignoram cu inversunare? De ce ei au spatii in care formule de arta conectate – dans, performance, instalatie – sunt atat de bine reprezentate si noi nu reusim sa avem macar cateva? De ce ei gandesc contemporan si noi nu?
Desi stiu ca, de cele mai multe ori, aceste intrebari sunt retorice, nu reusesc sa nu le pun. Raspunsul nu este, pana la urma, atat de complicat. Pariul pe arta contemporana se castiga asumandu-ti o zona de risc estetic si politic, de inconfortabila pozitionare critica si de iesire din limitele unui cadru fix de gandire. Sa fie oare, in ce ne priveste, o flagranta lipsa de imaginatie in propunerea unor „procente de risc” sau, pur si simplu, o stagnare in inepuizabilul confort? Structurile contemporane care ne lipsesc ne adancesc in unul si acelasi format de propuneri artistice. Este important ca ele sa existe, insa este la fel de important ca ele sa nu fie singurele care exista.
Ma intreb de ce nu avem in Romania – desi s-au facut eforturi considerabile – un spatiu teatral in care sa se promoveze un concept de text contemporan. Si cand spun concret, ma refer la mult mai mult decat la producerea unor texte contemporane. Ma refer la ateliere de dezvoltare de text, la lecturi din spatii culturale diferite, la iesirea teatrului in comunitati, la caravane de dramaturgie contemporana, la dezbateri si la formarea unui public care sa perceapa contemporaneitatea unui text in acord cu societatea actuala. E adevarat ca toate acestea iau timp. Dar nu credeti ca merita?
 

Comments