Victor Rebengiuc joaca intotdeauna pe verticala, niciodata pe orizontala. Condenseaza devenirea personajului, trecutul-din-prezentul-care-va-fi-miine, nu ceea ce e la vedere pentru toti ochii avizi de giumbuslucuri, nu ceea ce e palpabil la o prima atingere. Descopera, o data cu spectatorul, lumile din spatele lumii privite si cauta fibrele ascunse din corpuri de text cunoscute. Da timp personajului sa creasca si sa cada in cei care-l privesc. Iti creeaza senzatia ca nu si-a locuit niciodata personajele inainte de-a te atrage in scara blocului lor. Incet, incet, pe masura ce-nveti cum sa urci si de ce sa te sprijini - iti deschide toate etajele.

Victor Rebengiuc aduce tacamurile din argint cand la masa istoriei cainoase curg balele noului sistem (Preobrajenski, Inima de caine, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul National I.L.Caragiale, Bucuresti).

Victor Rebengiuc poate fi butucanos, malos si marlanos - Tanase Scatiu (Tanase Scatiu, regia Dan Pita) sau poate fi o sugativa capricioasa (Serebreakov, Unchiul Vanea, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra) atunci cand nu i se da atentie. Poate fi fata lunga si inmarmurita - Moromete (Morometii, regia Stere Gulea) sau mers seducator, ca pe poante - Fetisov (Colonelul-Pasare, regia Alexandru Dabija, Teatrul Bulandra).