Cat de mult ne preocupa unul dintre cele mai fragile domenii teatrale - teatrul pentru copii? Cat de mult ne gandim la copiii care intra, astazi, in sala de spectacol? La conexiunile pe care le au, la lumea in care traiesc si pe care n-o pot lasa la garderoba? Ce povesti le mai spunem si la ce medii - video art, grafitti muzica live - recurgem?
Cea de a sasea editie a festivalului international de Teatru pentru Copii "100, 1000, 1.000.000 de povesti", oragnizat de Teatrul Ion Creanga din Bucuresti se va desfasura in perioada 2-9 octombrie. Participa 12 trupe din strainatate (Polonia, Germania, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Israel, Ungaria, Polonia, Spania si Austria) si 3 trupe din Romania
Copiii sunt spectatorii pe care orice regizor de teatru si orice echipa de actori si-i doreste. Au reactii prompte la tot ce vad, comenteaza cand ceva nu e in regula si amendeaza orice secunda de plictis.
Copiii sunt cei pentru care ar trebui sa se conceapa o strategie de fidelizare prin spectacole care sa ii reprezinte, in care sa se regaseasca.
Teatrul pentru copii este un act de responzabilizare culturala cu efecte de care ar trebui sa fim mult mai constienti decat suntem. Teatrul pentru copii formeaza adulti capabili sa inteleaga si sa interogheze lumea in care traiesc. Teatrul pentru copii nu este o joaca pe care o poate face oricine, oricum. Este o modalitate de solidarizare cu cei care au sansa sa creasca reflectand la societatea in care se maturizeaza sau ignorand-o. Important este sa stim ce fel de copii vrem sa crestem. Pentru ca maine ei vor fi spectatori activi sau pasivi. Spectatori care vor cauta povestile care sa le fie aproape si in care sa se poata spuna sau care nu vor avea nici un interes pentru povestea din teatru. Cat de mult cautam povestile de includere? Si cum incercam sa-i maturizam pe cei mai prompti spectatori?

Comments