In noptile de veghe imi deschid sufletul si ma uit la el ca ca la un planiglob. Fiecare dintre noi avem un meridian Greenwich pe care sunt asezate, la paralele diferite, locurile esentiale ale vietii. La poluri stau pantecul mamei din care te-ai intrupat si mormantul in care te vei savarsi. La Ecuator e casa parintilor, din care pana la o varsta vrei sa pleci cat mai repede ca sa nu te sufoci, iar dupa ce pleci cauti toata viata sa te intorci in caldura ei. Undeva, la intretaierea dintre Tropicul Capricornului si meridianul 0 pastrezi toata viata maidanul din fata blocului si curtea scolii. Sunt cele doua destinatii exotice ale devenirii tale pe care le vizitezi o singura data si ti-e imposibil sa te mai intorci a doua oara. Simetric, la Tropicul Cancerului, e asezata casa pe care ti-o construiesti cand devii matur. Iar un pic mai la Nord, la Cercul Polar, e camaruta in care omul isi traieste insingurarea si chinul celor din urma ani dinainte de drumul catre Polul Nord.

Detaliile vietii sunt asezate dezordonat pe harta. Undeva pe fundul oceanului, imprastiate de curenti, sunt zilele si locurile in care ai trait cu impresia ca esti singur pe lume pentru ca ai tai au plecat Dincolo. Acoperisul Lumii e secunda cand ti-ai privit prima oara copiii. La imbratisarea dintre tarm si ocean, GPS-ul intim detecteaza locul primului sarut. Pentru ca din acel loc viata este un lung si ostenitor drum de urcusuri si coborari. Prin munti e un petec de pajiste pe care ti l-ai marcat cu un X mare, amintirea ta ca macar o data in viata te-ai simtit cel mai bun si ti-a venit sa alergi de fericire.

Ma uit din cand in cand la viata mea desfasurata doar ca sa-mi dau seama cat de multe locuri neumblate mai sunt, cate continente de cucerit si cate oceane de traversat. M-am obisnuit sa-mi desfasor harta si sa ma uit la ea. E pacat sa traiesti cu sufletul impaturit.

Comments