Atonement insemna si in engleza si in franceza penitenta sau Ispasire, cum s-a tradus cartea pe care se bazeaza (aparuta in 2005 la Polirom), macar atat puteau stii distribuitorii care l-au numit Remuscare. Este scrisa de Ian McEwan, unul din cei mai apreciati scriitori britanici contemporani. Dupa el s-au ecranizat pina acum The Comfort of Strangers (Paul Schrader, 1990), Gradina de ciment (Andrew Birkin, 1993), Inocentul (John Schlesinger, 1993). McEwan a scris si scenariul la Fiul cel bun (Joseph Ruben, 1993), un thriller esuat cu Macaulay Culkin si Elijah Wood. Atonement e un film care incepe ca Pacientul englez si se termina ca Titanic (Vanessa Redgrave pe post de Gloria Stuart). Are patru parti distincte preluate din roman, fragmentari de timp si trucuri de regie care arata aceiasi secventa de mai multe ori sau din unghiuri diferite. Eu l-am vazut pornind de la o parere preconceputa... a vedea un film "de la regizorul lui Mandrie si prejudecata", bineinteles ca nu e pentru mine, e pentru doamne si domnisoare romantice, pentru mine romantic e Sweeney Todd, mai romantic de atat nu suport, chiar si Rambo e un erou romantic pentru mine, si asta poate spune tot. Hei, nu plecati, continuati sa cititi... Povestea din romanul lui Ian McEwan (pe care nu l-am citit), mi-a amintit de bucati din cel al lui Eric Knight, This Above All (Mai presus de orice, acesta, da, citit), povestea de dragoste dintre un dezertor si o asistenta medicala pe fundalul celui de-al doilea razboi mondial. In Atonement mai exista si un al treilea personaj, o sora mai mica si o greseala care trebuie recunoscuta si ispasita. Personajul scriitoarei e introdus in finalul povestii, tehnica narativa post-moderna care arata diferenta dintre roman si povestea originala, dar in fapt toate sint fictiuni, compuse de McEwan si reconstituite pe pelicula de Joe Wright. Filmat la superlativ de Seamus McGarvey, filmul e supercalofil, fiecare cadru din prima parte e cu soare sau reflectii, la ora magica, parca e filmat de Vittorio Storaro (sau Nestor Almendros la Days of Heaven). Dar forta cinematografica este desavarsita in secventa de la mijlocul filmului a retragerii de la Dunquerkue, un cadru-plan neintrerupt de 5 minute, senzational filmat pe steadycam, care a costat cat tot restul filmului (in stilul lui Scorsese la mijlocul lui Gangs of New York, dar neinchipuit mai bine motivat dramatic). Aici intr-o sala de cinema, pe pinza, se vad uriasi, imbratisati, Jean Gabin si Michele Morgan, din filmul lui Marcel Carne, Quai des brumes (1938), un motiv in sine si un model mai romantic decit relatia dintre Cecilia Tallis (Keira Knightley) si Robbie Turner (James McAvoy). Muzica lui Dario Marianelli care foloseste inspirat masina de scris pentru beat si tempo, aduce starea perfecta pentru a sustine imaginea, linga Clar de luna de Debussy si Boema. Atonement este nominalizat la 7 categorii de Oscar, a luat o tona de premii (Globul de Aur pentru cel mai bun film, premiile Academiei Britanice asijderea). Pare a fi menit sa cistige Oscarul, dar ar fi o nedreptate atunci cind concureaza cu There Will Be Blood/Va curge singe si No Country for Old Men/Nu exista tara pentru batrani. Iar cotatia mea subiectiva nu vrea sa puna pe un piedestal un film cu povesti de iubire tragice, drame de confuzie si neputinta, pina la urma traditional si dincolo de tehnica sa de realizare, cu nimic mai original decat mai vechile modele ale genului.
