Textele contemporane presupun un anumit tip de joc performativ – actiuni filtrate mult mai putin psihologic si mult mai mult corporal – pentru care e nevoie de intelegerea unui intreg sistem de gindire teatrala. Desi ar trebui sa-i fie extrem de aproape, deoarece reprezinta o imagine a lumii pe care o locuieste, textul contemporan il dezarmeaza de foarte multe ori pe actorul roman. invatat sa psihologizeze, sa gindeasca traseul personajului in functie de motivatii complexe si sa caute pentru fiecare replica un nesfirsit sir de determinari, actorul nu stie de unde si cum sa apuce texte care au nevoie de o abordare frontala, de o directete bruta, de un joc frust. Un text cum este pool (no water) de Mark Ravenhill (montat de Alexandru Mihaescu la Teatrul German din Timisoara) are nevoie de o coporalizare totala a materialului dramaturgic si de cit mai putina reflectie de tipul „de ce"-urilor. Nu istoria replicii este cea care conteaza, ci saltul imediat in dinamica ei. Actorii trebuie sa absoarba fizic textul, nu sa-l despice in calupuri de motivatii. Acest tip de intelegere corporala a textului dramatic presupunere o pregatire prealabila a actorilor, ateliere de lucru pe piese care au o cu totul alta structura decit cele clasice. Un text de Rodrigo Garcia nu poate fi jucat ca un text de Cehov pentru ca s-ar produce o inadecvare la demersul contemporan si o permanenta frustrare. Pentru un joc adecvat e necesara, in primul rind, cunoasterea transformarilor esentiale din cultura teatrala a ultimilor 30 de ani.

Comments