Si pe Facebook Twitter

Va rugam asteptati
Prima pagina  ·  Feed-uri RSS  ·  Blog  ·  Harta interactiva  ·  Stiri si evenimente

Targ vintage la Verde cafe

1 august, de la 12.00 la 19.00, str. Domnita Ruxandra 15, neaparat pe tocuri (naiba stie la ce-or fi bune, dar asa insista organizatorii).

In gradina Verde cafe o sa gasiti, in schimb, “20 de expozanti cu haine vintage, unicat, creatii proprii si accesorii hand-made”, dupa cum urmeaza: About Vintage, Alhambra Bijoux, Charity Gift, Chip and chic bazaar, Coco Vintage, Dark Chocolate Fairy, Deyeli, Dulapul bunicii, Eclectic Factor, Fast Fashion, Geo Pana, haine-vintage.ro, Italian Vintage, La Chatterie, Mdistyle, Tricksbox, Vintage Addict, Vintage Wardrobe, Velvet Dreams&altii.

Daca n-ati plecat din oras, e un motiv destul de bun sa iesiti din casa imbracati frumos si sa va racoriti la un shopping sub frunza verde. 5 lei intrarea si rezervari la rezervari@verdecafe.ro.

Vintage Spring Fair

Cred ca stiti deja de Targul cu Talc care se intampla sub_carturesti sambata asta, de la 11 la 8 seara. L-am recomandat noi si in revista, la cronica de evenimente.

Inafara de el, mai avem un targ, tot cu ocazia zilei de 8 martie, ziua femeii. E una din datele cand avem voie oficial sa cheltuim un pic mai multi bani pe cadouri decat de obicei.

Targul se tine astazi, intre 11 si 5 dupa-masa, la barul Hanul cu Tei, in strada Lipscani nr 63. Gasim la Vintage Spring Fair decoratiuni, haine si accesorii hand-made, aduse de cei mai cunoscuti creatori, care au bloguri pe aceasta tema. Intrarea la eveniment costa 10 lei, dar in banii astia avem si o bautura de la bar.

Azi: Halloween Vintage Fair in Suburbia

Da, e weekend-ul in care ne costumam si ne speriam unii pe altii. Si in care punem mare pret pe dovleci si ce reprezinta ei in viata noastra. Scobiti si cu lumina in ei. Si cu al lor dulce continut cuibarit prin placinte.

E Halloween. O petrecere pur americana care a devenit extraordinar de romaneasca. Adica mare prilej de petrecanie si giumbuslucuri. Ca sa ne costumam cat mai bine, as zice ca primul pas este sa trecem astazi, 31 octombrie, prin Suburbia.

Unde pe dupa-masa, asa, se intampla Halloween Vintage Fair. Dupa ce am stat o vreme in banca mea, am inceput sa ma omor dupa evenimentele pe care scrie „vintage”. Pentru ca sunt combinatii tare reusite de obiecte si intamplari.

Gasim aici tot felul de haine si de accesorii cu gust de anii ’80 si ’90, retro si hand made. Mai avem si o expozitie foto si o colectie creata special, semnata Emanuela Benghiac. Toate astea se intampla intre 4 si 8 jumate seara, iar la ora 5 ni se ofera din partea casei un ceai bun.

Daca ne intereseaza mai mult de atat, in Suburbia continua balamucul. Vin DJ-i si pun tot felul de muzici, se aniverseaza lucruri. Se deschide sampanie in zgomot de surle si trambite. Si totul dureaza pana in zori, daca avem chef.

Prin bucataria Violetei

Am mai trecut eu pe acolo. Dar nu stiu de ce n-am intrat.

Poate pentru ca sunt prea conservatoare. Si am eu locurile mele. Sau pentru ca n-am avut curaj. Sunt timida rau. Si am vazut cum o doamna dinauntru se uita la mine zambind. Si m-am simtit brusc jenata ca ma holbez. La ce mi se promitea dincolo de geam.

Vai, cat de rau am gresit. Ca am lasat sa treaca atat timp fara imi bag nasul prin bucataria Violetei. Care e pusa fix in centrul orasului. Care are o lumina taman buna. Nici prea prea. Nici foarte foarte. Cat sa te poti uita ochi in ochi.

La Violeta canta o muzica cu dichis. Sa poti sa vorbesti cu persoana cu care ai venit sa degusti bucate alese. Dar sa iti si tihneasca sa taci. Daca ai chef.

Dar uite cum ma incurc in detalii. Importante, dar detalii. Pentru ca Violeta’s Vintage Kitchen este cel mai mult despre mancare. Mancare buna. Pusa intr-o vitrina. Mancare cu vino-‘ncoa. Care nu-l poate lasa indiferent nici pe cel mai mofturos mancacios.

Caserole cu bunatati stau aliniate ca niste soldati. Care sunt gata sa ii chemi la ordine. In fiecare zi e un alt meniu. Afisat pe site-ul lor.

Mergeti la Violeta. Sa nu ii ocoliti bucataria. Asezata convenabil in strada Batistei nr. 23, colt cu Jean Louis Calderon. Doar duminica este inchis. Si e normal. Violeta se odihneste ca sa poata gati tulburator pentru tot restul saptamanii care vine.

Si desi am ramas la fel de consevatoare. Acum s-a ispravit cu ignoranta. Bucataria Violetei e un loc unde o sa ma intorc mereu. Si mereu. Si mereu.

© Copyright 1998-2010 KOPA Publicatii SRL. Toate drepturile rezervate.