Sambata, 5 decembrie, de la 11 (unspe) la 5 (cinci) dupa amiaza, la Orange Concept Store e petrecere in scop caritabil. Te invita acolo Romanian Fashion Bloggers si Club 4×4 Romania, cu scopul precis de a-ti oferi ocazia sa faci fericiti 80 de copii scolari si prescolari din comuna Braiesti, judetul Buzau.
Se iau materiale si ustensile de creat obiecte-accesorii decorativ-festive de Craciun. Se iau direct de la fata locului – RFB si Club 4X4 Romania au avut grija sa faca aprovizionarea. Se executa obiectele-accesoriile. Se vand acestea din urma chiar in cadrul evenimentului, prin licitatie (misto!). Banii stransi vor ajunge la cei 80 de copii din Braiesti.
Nu-i nimic daca nu te simti in stare sa lipesti, sa cosi sau sa colorezi hartiute. E bine si daca vii doar si cumperi cadourile de Craciun si decoratiunile pentru brad de la ei. De exemplu: ingerasi din papusi si pene creati de designerul Agata Seceleanu. Sau felicitari de ceramica. Nu stiu de cine-s facute, dar jur ca exista si-s tare frumoase, uite poza!



