A Single Man -filmul de ultimă dorință-

Dacă ar veni la mine o autoritate în materie de viață și de moarte să mă întrebe care este ultimul film pe care vreau să îl văd înainte să mor, răspunsul meu ar fi “A Single Man”. Tom Ford, designer, regizează un film imaculat, o poveste de care te îndrăgostești cu fiecare close-up, cu fiecare intercalare a scenelor cu dansul abisalo-acvatic. Un dichis estetic, o aranjare matematică a zilei unui bărbat care află telefonic despre moartea iubitului lui. E pentru prima oară singur după multă vreme. De aici până la “simpla” pregătire a deznodământului orientarea sexuală (indiferent) este tratată cu naturalețe. Între dezamăgirea în fața noii generații, ispitele reconstrucției iluzorii a propriei tinereți, datoria ritualică față de o femeie-prieten, toate se preling pe lângă el evocând pierderea poaspăt suferită. Construcția duce spre un final neașteptat. Iubirea cea mai înaltă dintre doi oameni se materializează și se dematerializează simultan prin moarte, cel puțin asta ni se spune de când ne știm.

Proiectul despre un puști de 13 ani care este paparazzo, deschide discuții despre cultura media americană. Referirea directă la exploatarea reciprocă vedete-paparazzo se integrează și în peisajul nostru, fără să fie nevoie să forțăm reflexia. Poate diferența ar fi că “țânțarii” noștri nu sunt la fel de agresivi ca ai lor.

Austin nu a împlinit încă vârsta necesară buletinului, dar deja aleargă pe străzi cu aparatul foto la gât, hăituind vedete. El este personajul de care se leagă toată povestea, însă ține loc și de pretext. Subiectul se dezbate cu părtinitori din ambele tabere, dacă e bine ce face puștiul, dacă părinții sunt morali, care e treaba cu paparazzo și mediul în care se învârte acesta. Regizorul este Adrian Grenier, un om îndreptățit să facă acest documentar, venind exact din direcția opusă vizorului de aparat foto. Adrian este o vedetă atât în viața reală, cât și în rolul pe care îl joacă în serialul Entourage. Cum s-a stabilit legătura dintre Austin și Adrian nu e greu de intuit, interesant e cum decurge relația lor. După o rețetă hollywoodiană, documentarul nu trage linii definitive (indică o direcție, rol educativ), lasă loc aprecierilor personale.

Foto: http://www.realgroove.co.nz/Blog.aspx?id=405

Catalin a postat deja programul festivalului, mai jos. Puteti si va recomand sa mergeti sa vedeti “Odessa in flacari” sambata, de la ora 20.30, la festivalul ce se va tine in Cetatea Rasnov. Intrarea este libera.

Filmul, cu un scenariu semnat de un roman – N. Kiritescu si regizat de un italian – Carmine Gallone, a castigat Marele Premiu la Festivalul de la Venetia in 1942. Cum subiectul filmului era ocuparea Basarabiei de catre armata rusa in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, a trecut multa vreme pana ca pelicula sa vada lumina zilei. Filmul a fost interzis si confiscat de comunisti, iar actorii au fost inchisi. Au ramas doar afise, cronici sau fotografii, pana intr-o zi cand pelicula a fost gasita, intamplator, in arhivele studioului Cinecita de la Roma.

Poveste: micutul Nico este despartit de mama lui si inchis intr-un lagar, impreuna cu alti copii, pentru  a fi transformat intr-un “OM NOU”, sovietic. Tatal este cu amanta la Bucuresti, Mama (interpretata de soprana Maria Cebotari), cantareata de opera, ajunge acasa prea tarziu pentru a mai putea interveni. In timp ce in jurul lor, lumea asa cu o stiau disparea si se dezintegra pur si simplu, tatal, mama si copilul incearca sa se regaseasca. Reusesc, dupa ce Mama este silita sa-si puna talentul artistic in slujba taberei inamice, iar Tatal este cat p-aci sa arunce in aer catacombele in care se afla inchis fiul sau.

(citeste in continuare)

Pe langa a face adoptii si a oferi ajutoare umanitare, angelica Anjelina da din aripi magistral; ghici ce iese? Efectul fluture ca o flatulenta (macar le-o luat banii). In spatele pionului de marketing, Angelina interpreteaza, evident, un rol furtunos, rol principal, un spion rus infiltrat in analele CIA, descoperita in mod vadit (ca parte a marelui plan malefic). Trecerea de la razboiul rece la ceva mai cald atarna in iscusinta ei. Daca ne referim la inteligenta filmului, avem inca o bucurie pentru cei cu nevoi speciale. Pentru mine, ca si crestin cu numele, acesta ar putea sa fie semnul clar al providentei! Cineva se gandeste si la cei “saraci cu duhul”, asta ca sa folosesc expresia in mod peiorativ. “Fara viata unii”… Ca intr-un joc video, protagonista sare de pe un camion pe altul, de pe poduri pe camioane, se tranteste, fura spectaculos o motocicleta si scapa. Nu va pot spune mai mult, ar insemna sa imi pierd de tot eleganta

Cineva mereu vrea sa domine Terra (cel putin), iar pe de alta parte cineva mereu vrea sa o salveze. In oricare dintre tabere m-as aseza nu as avea liniste nici cat sa ma uit la un film. Frustrarea nimicniciei unor oameni se tot propaga, oare pana cand? Filmul pe care vi-l prezint se incadreaza in categoria fantastic, se numeste in mod surprinzator si inedit “Ultimul razboinic al aerului” si ghici ce dezbate? Efectele speciale ofera vizionarii minimul de savoare necesar, un punct forte frecvent intalnit la povestile cu asemenea grandoare. Se iau niste arhetipuri, se scutura bine de praf (nu de vechime, ci de uzura), se trec prin razatoare, se adauga arte martiale, soarta omenirii se pune la mijloc si gata capodopera cu fatalism. Conflictul se mesteca insistent, apoi se inghite inima din gat (oare o drege, oare nu? cat suspans!), suficient cat sa sature o minte care nu are simtul previzibilului. Concluzie: eroul este singura, ultima, definitiva sansa pentru echilibrul vietii, dar el nu iti va gati tarta cu vinete si rosii pe care ti-o recomand!

Durata: 103 min. Regie:M. Night Shyamalan

eee, bine e-n vacanta! acum c-am reusit si eu sa vad shrek forever after, nu pot sa zic decat ca mi-a placut de gasca malefica la nebunie. chiar daca, sa fim corecti, dintr-un anumit unghi avea mai mult figura de curca. in sfarsit. gasca fifi a fost superba. si vrajitoarele care fac break-dance ceva de vis.

ce se intampla in Shrek: de dragul egalitatii intre sexe, ni se propune o varianta a povestii in care personajul principal feminin are ocazia sa iasa din tiparul vechi si sa intre in tiparul nou. Fiona devine o femeie de succes, care nu numai ca n-are nevoie sa astepte un print care sa o salveze, dar dupa ce se debaraseaza de turn si de dragon ajunge chiar sa conduca o oaste ultraperformanta de masculi capcauni. in aparenta o persoana echilibrata si implinita pe plan profesional (ocupa o functie de conducere intr-un domeniu destinat barbatilor, desi este femeie. bravo ei!), fiona sufera in tacere de pe urma unui blestem. nu va putea fi fericita cu adevarat pana nu-si va intalni jumatatea. deci, doamnelor, societatea s-a modernizat si nu numai ca accepta, dar si incurajeaza si asteapta ca pe ceva firesc dezvoltarea intelectuala si profesionala a femeii. asta nu inseamna ca a scapat si ca e ok sa-si neglijeze latura sensibila. fiona trebuie sa lase garda jos si sa se indragosteasca de shrek, daca vrea sa scape de blestem, sa salveze lumea si sa-i mearga bine, in general.

(citeste in continuare)

“Earthlings” completeaza panorama din care fac parte “Food Inc.”, “Home”, “The Cove” etc. O camera ascunsa surprinde cruzimea de care sunt capabili oamenii (in cazul de fata in SUA), care mostenesc de la predecesori mediocritatea si orbirea. Cei care stiu sunt mai responsabili decat cei care nu stiu. Lumea este hranita si tinuta sub o obscuritate infecta. Capra, oaia, vaca si porcul au fost domesticite acum 10.000 de ani. Poate ai tot auzit formularea “…in ultimii cincizeci de ani… a crescut… a disparut… s-a topit… consum”. Voi relua expresia spunand ca in ultimii cincizeci de ani am ajuns sa nu mai stim ce avem in Hamburger (nu va speriati, sau ba!). SUA, tara care rezerva drepturi animalelor (egale cu ale oamenilor) se prezinta in emisiuni televizate drept niste Eroi impotriva celor care gadila motanul sub coada sau mulg gasca de puf, dar habar nu au de abuzurile care se fac asupra animalelor pe scara larga. “Earthlings” are niste imagini zdrobitoare, de aceea recomand un stomac puternic pentru vizionare si e preferabil sa nu mancati de la fast food inainte.
http://www.youtube.com/watch?v=yW3gunMSCu4

Aseara am fost extrem de fericita vreo cinci minute. Am gasit eu pe net, prin trilulilu si apoi pe iutub o doamna draguta care a postat filme, majoritatea rusesti, cu subtitrare in limba romana. Morozko, Cenusareasa, Idiotul, Prizonierii din Caucaz, Fratii Karamazov si asa mai departe. Multe si amestecate. Tot consum din ele, de ceva vreme incoace. Iar aseara, pentru ca-i vara si-n oras se intampla mai nimic cu tendinte spre deloc, am ajuns acasa Devreme. Si… bucuria mea! M-am apucat sa ma uit la un film-poveste pe care-l pastrasem special.

Viy se cheama el. Facut prin ‘67, thriller, dupa cum am observat ca se preciza la descriere – dupa ce l-am vazut, desigur. Acum, pe imdb, vad ca este primul film de groaza rusesc. Iu huuuu! Sa fi stiut toate acestea, nici gand sa ma fi apucat de el la zece noaptea.

Bun. Filmul e frumos! Un student tanar, filozof de formare, pleaca de la seminar, in vacanta, si-n drumul lui innopteaza la o batrana. Nu, nu era Baba Yaga! Desi cred ca atat personajul principal cat si eu am fi oftat usurati sa fi fost doar ea. Neeee, babuta era o vrajitoare profesionista, in relatii de stransa prietenie cu detasamente intregi de draci, vampiri, moroi, schelete si varcolaci. Din vorba-n vorba, babuta il fugareste lejer peste cateva mari si tari pe tanarul nostru, care la aterizare ii aplica batranei doamne o bataie sora cu moartea, dupa cum s-a dovedit in cele din urma. Sub loviturile filozofului, babaciunea se transforma intr-o frumoasa tanara suspinanda  care-si cere iertare.

(citeste in continuare)

Nu s-a gasit înca o rezolvare eternului razboi dintre bine si rau (un pont: nondualism), de aceea ne mai zbatem putin. Vampiri, îngeri, demoni, mântuitori etc. sunt toate costume pentru aceleasi personaje interminabile. Asadar, sa ruleze deja-vu-ul urmator. Daca va reamintesc povestea filmului “Constantin” o sa îmi spuneti ca v-am povestit actiunea “Ucenicului vrajitorului”. Nicolas Cage (personaj principal si initiat vrajitor bâjbâitor) e teribil de caraghios în rolul lui de salvator si hermeneut. Oponentul lui e un frate de cunoastere sacra. Ei doi iubesc o fata. Aceeasi fata. O sora. O vrasitorita. Ghici ciuperca ce-i?! Seriozitatea cu care se tese povestea lasa un aer ilariant. În timpul vizionarii e foarte posibil sa ai nenumarate revelatii: Dragostea învinge orice (chiar si pe ea însasi)! Te iubesc din clasa a 4-a! Trebuie sa am încredere în mine (asta e serioasa)! Va dau varianta abstracta a sinopsisului: alb si negru primordial, trece vremea, albul se degradeaza (cineva a tradat). Se precipita totul, apoi albul revine, aproape imaculat. Profund!

SUA, 2010. Regie: Jon Turteltaub.

A iesit cel de-al treilea Saga: Eclipsa. Nu filozofam prea mult, pentru ca orice as spune, voi cei care cititi cartile apartenente (dar nu neaparat), oricum veti merge sa vedeti cum poate sa se incheie incredibila poveste cu vampiri (asta daca se incheie).

Nu v-am spus ca e incredibil de previzibil? Cred ca nu prea se tine cont de asta. E prea mare suspansul. Aceasta sursa fantastica nu mai seaca, fascinatia nemuririi mereu se activeaza in noi. Pe langa mitul cu nemurirea se intampla sa fie si diferenta de specie dintre cei indragostiti. Asta prindea probabil inainte de “Frumoasa si bestia” (pe ea o cheama Bella, sugestiv, nu?).

Sa-mi fie iertata lipsa de romantism, dar eu as folosi ca injuratura (ca sa fiu in tema) “iubi-te-ai c-un vampir”. S-au pus bilete in vanzare cu mult timp inainte ca filmul sa fie lansat in cinematografe. Asta trebuie sa spuna ceva despre public si asteptarile distribuitorilor. E o chestiune chiar mai mare decat la filmele cu si despre sex. Chiar asa, vampirii astia cum s-or fi iubind?