A Single Man -filmul de ultimă dorință-
Dacă ar veni la mine o autoritate în materie de viață și de moarte să mă întrebe care este ultimul film pe care vreau să îl văd înainte să mor, răspunsul meu ar fi “A Single Man”. Tom Ford, designer, regizează un film imaculat, o poveste de care te îndrăgostești cu fiecare close-up, cu fiecare intercalare a scenelor cu dansul abisalo-acvatic. Un dichis estetic, o aranjare matematică a zilei unui bărbat care află telefonic despre moartea iubitului lui. E pentru prima oară singur după multă vreme. De aici până la “simpla” pregătire a deznodământului orientarea sexuală (indiferent) este tratată cu naturalețe. Între dezamăgirea în fața noii generații, ispitele reconstrucției iluzorii a propriei tinereți, datoria ritualică față de o femeie-prieten, toate se preling pe lângă el evocând pierderea poaspăt suferită. Construcția duce spre un final neașteptat. Iubirea cea mai înaltă dintre doi oameni se materializează și se dematerializează simultan prin moarte, cel puțin asta ni se spune de când ne știm.



