Filmul lui Sergiu Nicolaescu se prezinta drept o comedie, o satira a societatii contemporane. De la politic pana la cultural, regizorul si-a propus “sa scuture in dinti” tot ceea ce stie el ca functioneaza infect. Il ajuta o privire din interior (detinand multi ani functia de senator) si din afara (informatia impartiala care poate fi extrasa din presa, stiri mondene), asta pe langa  piesa de teatru, jucata la Teatrul de Comedie, ce are aproape aceeasi distributie si acelasi focus). Subiectul e interesant, dar mi se pare ca filmul trebuia sa iasa cum mult timp in urma. Probabil atunci isi gasea o apreciere pozitiva, probabil atunci Sergiu Nicolescu ar fi fost mai atent la detalii. Nu este o comedie eleganta. “Grosolan” ar fi un cuvant potrivit umorului din film, care pe mine ma duce cu gandul la o reclama la bere ; il mai pot asemui cu ceva mai putin brut decat umorul din “Mondenii”.

La minusuri as mentiona jocul teatral, care face din personaje sa nu fie credibile. Luminile sunt puse aiurea in scenele nocturne. Parca tehnologia nu functioneaza in favoarea creatorilor acestui film.

Consider ca nu poti sa fi ironic cu noua generatie de regizori atata timp cat nu le-ai vazut filmele. De asemenea sa vorbesti despre cinematografia romaneasca apoi in interviu sa spui ca nu stiai ca exista asa ceva: “Nici nu stiam ca exista o cinematografie romaneasca.”

Atunci creatiile cineastilor romani se numesc…

Cei care isi amintesc de “Boogie” o sa faca asocierile ce se cuvin. Balansul vine natural, Sergiu Nicolaescu a profitat de preluarea celebra a replicii “Un fleac, m-au ciuruit” si a refolosit-o intr-un context de umor negru, o scena reusita umoristic.