In multe dintre filmele de astazi este invocat umorul ca salvare în fata rigorii “regimului asupritor”. Scene din “Amintiri din Epoca de Aur” releva înca o data lucrurile facute de fatada, “sa dea bine”. Astfel, ce nu se ridica la nivelul celor cerute de partid trebuie ascuns sau distrus. Filmul colectiv si episodic a lui Mungiu îmi aminteste de documentarul lui Razvan Georgescu (Decreteii), în care copiii care se nasteau cu malformatii erau trimisi într-un “internat”, unde îsi asteptau moartea în urma tratamentului aplicat de cei responsabili sa-i “îngrijeasca”. Sobolanii faceau si ei ce stiau acolo. “Amintiri din Epoca de Aur” la fel ca si în “Secvente” (Alexandru Tatos) – un film memorabil al anilor ’80 – este scindat în parti care sunt legate doar de contextul de baza. Tatos probabil are un umor mai subtil, dar în fond se vorbeste despre niste legende urbane de acum 30 de ani, abordarea avand alt nivel. E bine ca ne amuzam, constienti fiind prin ce au trecut ai nostri. Absurdul situatiilor e comic (atata timp cat nu ajungem sa le traim si noi), si totusi suntem la un pas de prapastie, prin ignoranta care se manifesta larg.